Uncategorized

Spovedania Papei Francisc și cutremurarea maneliștilor teologiei. Un fel de scrisoare deschisă pentru toţi Eugen Tănăseștii din presa românească


Deus meus in te confido (Ps 25,2)

Urmăresc de ceva vreme scriitura din „Adevărul” a unui domn pe nume Eugen Tănăsescu, care susţine că este preot și jurnalist. Nu am căderea să-i contest prima calitate (deși în modul în care ia foc prin comentarii și în condescendenţa expertă cu care își declamă opiniile din toate domeniile posibile, mi-e greu să-­l regăsesc pe Cristos cel blând și smerit cu inima al cărui ucenic se presupune că este preotul). Dar, în virtutea faptului că am o vagă idee cu ce se mănâncă jurnalismul, consider că pot să atrag atenţia asupra câtorva cerinţe minimale ale jobului de scriitor prin ziare cu care se laudă dl. Tănăsescu.

În clasa întâi la școala de jurnalism se învaţă două lucruri elementare ale abecedarului acestei meserii. Primul este verificarea unei informaţii din minimum 3 surse. A doua, înainte ca jurnalistul să treacă dincolo de știre pentru a emite o opinie personală cu privire la…

Vezi articolul original 992 de cuvinte mai mult

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s